Sâmbătă, 17 mai 2025, are loc a XXI-a ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor, când peste 70 de muzee, galerii și instituții culturale din București și din țară oferă acces gratuit publicului. Devenită o tradiție culturală la nivel european, această noapte specială propune un adevărat maraton nocturn al culturii, incluzând expoziții, tururi ghidate, proiecții de film, spectacole și ateliere interactive.
După ce în luna aprilie Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) anunțase că nu va coordona ediția din 2025, Ministerul Culturii a preluat oficial coordonarea și promovarea evenimentului. Astfel, Noaptea Muzeelor 2025 este susținută financiar de Ministerul Culturii, iar diversitatea ofertei muzeale este integrată într-o platformă națională de comunicare.
În București, printre muzeele participante se numără:
Muzeul Național al Țăranului Român, care oferă acces la expoziția „Legea creștinească”, alte șase expoziții temporare și un târg dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, între orele 18.00 – 20.00.
Muzeul Național de Artă al României este deschis între 11.00 – 22.00, cu acces la cele cinci galerii permanente și spațiile istorice din sediul central.
Palatul Mogoșoaia și Arcul de Triumf pot fi vizitate între 18.00 – 22.00, oferind expoziții și incursiuni culturale în rafinamentul brâncovenesc și istoria națională.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” propune expoziții și activități în aer liber între 17.00 – 23.00, inclusiv colectarea insectelor nocturne, observații astronomice și momente muzicale.
Muzeul Hărților este deschis de la 12.00 la 22.00, invitând publicul să exploreze hărți, artă contemporană și jazz într-un cadru relaxant.
Muzeul Geologic Național oferă acces gratuit între 10.00 și 21.00, propunând o experiență muzeală ce îmbină știința, cultura și arta.
Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar” poate fi vizitat între 17.00 și 22.00, iar seara va fi însoțită de o serată muzicală cu Camerata GRAI & friends.
Tot în București, la Art Safari, vizitatorii pot admira „Expoziția de 1.000.000 €”, o colecție rară cu opere de patrimoniu ale marilor maeștri români.
În țară, evenimentul este marcat prin numeroase activități culturale:
La Cluj, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Etnografic organizează expoziții tematice, ateliere și spectacole, inclusiv Ziua Africii și experiențe senzoriale pentru persoane cu deficiențe de vedere.
La Brașov, pot fi vizitate Muzeul „Casa Mureșenilor”, Muzeul de Etnografie și Muzeul de Artă, iar Muzeul Național Bran oferă vizite ghidate gratuite între 17.00 și 23.00.
La Sibiu, Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Brukenthal își deschide porțile între 18.00 – 24.00, sărbătorind 130 de ani de la înființare.
La Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” primește vizitatori între 18.00 – 01.00, iar la Constanța, Muzeul de Artă Populară și MINAC oferă tururi ghidate și ateliere educative, inclusiv la obiectivele muzeale din județ (Histria, Tropaeum Traiani, Capidava, Hamangia).
La Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii poate fi vizitat gratuit între 19.00 și 01.00, iar la Pitești, Memorialul Închisoarea Pitești și Muzeul Comunismului pentru Copii propun o experiență imersivă despre realitățile regimului comunist.
Noaptea Muzeelor 2025 aduce împreună istoria, arta, știința și spiritul comunității într-o singură noapte, în care cultura este accesibilă tuturor.