Castelul-muzeu „Octavian Goga” din Ciucea și întregul ansamblu muzeal vor fi reabilitate și restaurate prin două proiecte finanțate din fonduri europene, cu o valoare cumulată de peste 79,4 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Lucrările vizează întregul complex muzeal, de la Castel și Mausoleul „Octavian Goga” până la Casa Ady Endre și parcul ansamblului.
Potrivit președintelui CJ Cluj, ordinele de începere a lucrărilor au fost deja emise, iar constructorul se află pe amplasament. În această etapă este organizat șantierul și sunt pregătite spații modulare, climatizate, în care vor fi mutate și protejate bunurile istorice aflate în clădirile care urmează să fie restaurate.
În paralel, sunt montate schelele la Castel și Mausoleu, cele două obiective care vor intra în prima etapă a lucrărilor.
Primul proiect are o valoare totală de 42.383.569,44 lei și prevede reabilitarea, restaurarea și punerea în valoare a Castelului, precum și intervenții la Mausoleul „Octavian Goga”, Casa Ady Endre și anexele acesteia, Casa Albă, Casa de pe stâncă și alte construcții ale complexului.
Teatrul de vară va fi, de asemenea, reabilitat și transformat într-un pavilion de primire. Proiectul mai include intervenții la cabina porții de lemn și la mausoleul temporar.
Durata prevăzută pentru executarea acestor lucrări este de 32 de luni.
Cel de-al doilea proiect, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, are o valoare de 37.030.046,32 lei. Acesta vizează reabilitarea, restaurarea, consolidarea și conservarea parcului și a împrejmuirii ansamblului muzeal.
Cele două investiții însumează 79.413.615,76 lei.
Consiliul Județean Cluj intenționează, în paralel, să lanseze un program multianual pentru reabilitarea etapizată a castelelor din județ, inclusiv a celor aflate în proprietatea unor comune care nu dispun de resursele financiare necesare unor asemenea investiții.
Obiectivul autorităților județene este realizarea unui circuit turistic al castelelor din Cluj, pornind și de la experiența restaurării Castelului Bánffy de la Răscruci și de la interesul manifestat de vizitatori pentru acest obiectiv.
