in

Schimbări majore pentru șoferi: rovinieta ar putea fi calculată după norma de poluare, de la 1 iulie

Ministerul Transporturilor propune schimbări importante în modul de calcul al rovinietei, prin introducerea unui sistem care să țină cont nu doar de categoria vehiculului, ci și de clasa de poluare EURO. Măsura este prevăzută într-un proiect de ordin aflat în dezbatere publică și ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie.

Potrivit documentului, noile reguli se vor aplica nediscriminatoriu atât șoferilor români, cât și celor străini, iar taxa de utilizare a rețelei de drumuri naționale va include atât perioada efectivă de deplasare, cât și timpul de staționare.

Șoferii de autoturisme cu mașini vechi ar putea plăti mai mult

Una dintre cele mai importante modificări vizează autoturismele și vehiculele de transport persoane cu cel mult 9 locuri. Proiectul introduce trei praguri distincte de tarifare, în funcție de norma de poluare EURO, ceea ce înseamnă că proprietarii mașinilor mai vechi și mai poluante vor fi penalizați financiar.

În prezent, o rovinietă standard pentru autoturisme costă aproximativ:

  • 17–18 lei pentru o zi;
  • 31 de lei pentru 10 zile;
  • 255 de lei pentru un an.

Noile tarife nu vor mai fi uniforme, urmând să difere în funcție de gradul de poluare al vehiculului.

Creșteri și pentru transportatori și autocare

Modificările propuse vor afecta și sectorul transporturilor.

Pentru vehiculele de transport marfă de până la 3,5 tone, costurile rovinietei vor varia în funcție de norma EURO, după cum urmează:

  • 1 zi: între 52 și 67 lei;
  • 10 zile: între 69 și 90 lei;
  • 30 de zile: între 110 și 143 lei;
  • 60 de zile: între 173 și 225 lei;
  • 12 luni: între 579 și 753 lei.

În cazul microbuzelor și autobuzelor cu 9–23 de locuri, tarifele anuale ar putea ajunge la 1.931 – 2.510 lei, în timp ce pentru autocarele cu peste 23 de locuri, rovinieta anuală ar urma să coste între 3.400 și 4.420 lei. Pentru o singură zi, prețurile ar putea varia între 306 și 397 lei.

Taxa nu va mai fi stabilită în euro

O altă schimbare importantă este renunțarea la calculul tarifului în moneda europeană. În prezent, rovinieta este stabilită în euro, însă plata se face în lei, valoarea fiind influențată de cursul valutar comunicat de Banca Națională a României.

Potrivit noii formule, cuantumul taxei va fi stabilit direct în lei, dar va fi indexat anual în funcție de rata inflației, pe baza Indicelui Prețurilor de Consum (IPC) comunicat de Institutul Național de Statistică. Practic, dacă România va înregistra inflație, rovinieta se va scumpi automat în fiecare an, începând cu 1 ianuarie.

Ultima majorare generală a tarifelor pentru rovinietă a avut loc în septembrie 2025, însă noul sistem propus de Ministerul Transporturilor ar putea schimba radical modul în care șoferii și transportatorii plătesc taxa de drum în România.