in

Transportatorii avertizează: prețurile ridicate la motorină pot afecta aprovizionarea și transportul elevilor

România se numără în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, situație care pune presiune pe sectorul transporturilor și generează riscuri pentru aprovizionarea cu marfă și transportul elevilor, a declarat luni Beniamin Lucescu, președintele Federația Operatorilor Români de Transport.

Potrivit acestuia, transportatorii de marfă se confruntă cu dificultăți în respectarea contractelor încheiate la începutul anului, în condițiile în care costurile cu carburantul au crescut semnificativ, iar marjele de profit din sector sunt reduse, între 2% și 5%.

„Există riscul să nu mai ajungă marfa la raft. În același timp, un alt risc major este ca elevii navetiști să nu mai poată fi transportați la școală, deoarece operatorii nu își mai pot acoperi costurile”, a declarat Beniamin Lucescu, în cadrul unei conferințe organizate de IMM România.

Reprezentanții transportatorilor atrag atenția că aproximativ 500.000 de elevi depind zilnic de transportul asigurat de operatorii privați, în condițiile în care tarifele sunt reglementate și nu pot fi ajustate rapid pentru a reflecta creșterea costurilor.

În ceea ce privește nivelul accizelor, Lucescu a precizat că România se situează peste multe state europene, cu aproximativ 560 de euro la mia de litri, comparativ cu 340 de euro în Bulgaria sau 360 de euro în Polonia, în timp ce directiva europeană stabilește un nivel minim de 330 de euro.

Și la prețul final al motorinei, România se află printre țările cu cele mai mari valori, carburantul standard ajungând la aproximativ 9,85 lei/litru, peste nivelul din state precum Slovenia sau Bulgaria.

Transportatorii solicită intervenția urgentă a Guvernului, după modelul altor state europene care au redus accizele sau au introdus măsuri de sprijin pentru sector.

„Există discuții privind organizarea unor proteste, dar așteptăm o intervenție rapidă din partea autorităților. Este nevoie de măsuri imediate pentru a evita blocaje în economie și în transportul public”, a mai declarat președintele FORT.