Facilitățile fiscale acordate vehiculelor istorice nu reprezintă un privilegiu, ci un instrument necesar pentru protejarea patrimoniului mobil, susțin reprezentanții Retromobil Club România.
Potrivit acestora, măsurile fiscale adoptate de statul român au rolul de a încuraja conservarea și restaurarea vehiculelor de epocă, considerate bunuri de patrimoniu cu valoare culturală și istorică.
„Facilitățile fiscale nu sunt un avantaj nemeritat, ci o formă de sprijin pentru menținerea și protejarea unui patrimoniu mobil pe care statul l-a recunoscut oficial”, au transmis reprezentanții organizației.
Retromobil Club România subliniază că vehiculele istorice necesită costuri ridicate de întreținere și restaurare, iar fără astfel de măsuri de sprijin, multe dintre acestea ar risca să fie pierdute.
Organizația atrage atenția că politicile publice în acest domeniu trebuie să continue să susțină pasionații și colecționarii, contribuind astfel la păstrarea identității culturale și la promovarea istoriei auto în România.
