Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN7C) a fost închisă temporar, începând cu ora 10:00, între kilometrii 104+000 (Piscu Negru) și 130+000 (Bâlea Cascadă), din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
În zona alpină, stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri, iar viscolul puternic reduce vizibilitatea și face imposibilă circulația în condiții de siguranță.
Potrivit autorităților, măsura a fost luată preventiv, deoarece mulți șoferi care tranzitează zona nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă, iar riscul de accidente este ridicat.
Circulația va fi redeschisă imediat ce vremea se va îmbunătăți și condițiile de drum vor permite reluarea traficului în siguranță.
Șoferii sunt sfătuiți să evite deplasările în zonă, să consulte în prealabil informațiile oficiale privind starea drumurilor și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale reprezentanților CNAIR.