in

Transfăgărășan închis temporar pe 1 septembrie pentru un eveniment auto privat

Luni, 1 septembrie 2025, circulația rutieră va fi închisă pe drumul național DN 7C (Transfăgărășan), între kilometrii 117+800 și 130+000, pentru desfășurarea evenimentului privat „Custom Cars Society”. Restricțiile vor fi aplicate în două intervale orare: 09:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) recomandă conducătorilor auto să ia în considerare aceste restricții și să își planifice traseul în consecință.

Informații actualizate despre starea drumurilor naționale și a autostrăzilor pot fi obținute la Dispeceratul CNAIR, la numărul de telefon 021/9360, pe site-ul www.cnadnr.ro, secțiunea „Situația Drumurilor Naționale”, precum și pe pagina oficială de Facebook a companiei.