Aproximativ 1.500 de pasageri sunt afectați sâmbătă de anularea mai multor curse aeriene către destinații din Orientul Mijlociu, a declarat purtătorul de cuvânt al Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), Theodor Postelnicu.
„Probabil în jur de 1.500 de pasageri sunt afectați numai astăzi. Avem deja programări de anulări, cu siguranță vor mai fi. Rugăm pasagerii să contacteze companiile aeriene dacă au zboruri către Abu Dhabi, Dubai sau Tel Aviv pentru informații și update-uri de ultim moment”, a precizat acesta.
Reprezentantul CNAB a subliniat că situația este una neprevăzută și că deciziile au fost luate exclusiv din rațiuni de siguranță. „Oamenii trebuie să înțeleagă că situația este intempestivă, nu a fost ceva programat, iar anularea zborului este pentru siguranța lor. Comandanții care au decis acest lucru au făcut-o pentru siguranța oamenilor și aeronavelor”, a explicat Postelnicu.
Potrivit acestuia, până în prezent nu au fost înregistrate incidente în aeroport, pasagerii înțelegând contextul actual. El a avertizat însă că este posibil ca și alte curse către aceste destinații să fie anulate și i-a îndemnat pe călători să își facă planuri alternative din timp.
În cazul celor două zboruri care au decolat sâmbătă dimineață către Dubai, unul dintre ele urmează să se întoarcă, iar celălalt a aterizat pe un alt aeroport. Aproximativ 200-300 de pasageri se aflau la bordul acestor aeronave. „Suntem în legătură cu companiile aeriene pentru a vedea ce se poate face și ca toată lumea care a apucat să plece să vină în siguranță”, a adăugat sursa citată.
Până în acest moment, 12 curse către sau dinspre Abu Dhabi, Ben Gurion (Israel), Dubai și Al Maktoum au fost anulate – șapte decolări și cinci aterizări – operate de AnimaWings, El Al, Flydubai, HiSky, TAROM și Wizz Air Malta.
Anterior, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a recomandat cetățenilor români care au planificate călătorii către Israel sau statele limitrofe afectate de conflict să anuleze sau să reprogrameze deplasările pentru o dată ulterioară.
Măsurile vin în contextul escaladării conflictului din regiune, după ce Statele Unite și Israelul au lansat atacuri asupra Iranului, iar autoritățile iraniene au anunțat represalii împotriva bazelor americane din regiune și a unor obiective militare israeliene.
