in

Topul orașelor lumii cu cel mai bun nivel de trai: Viena pierde primul loc în favoarea Copenhagai

Conform celui mai recent indice al calității vieții realizat de Economist Intelligence Unit, pentru al doilea an consecutiv, condițiile de trai în orașele lumii nu au înregistrat îmbunătățiri semnificative. Indicele evaluează 173 de orașe pe baza a cinci categorii: servicii medicale, cultură și mediu, educație, infrastructură și stabilitate.

Viena, detronată de Copenhaga
Viena a fost considerată orașul cu cea mai bună calitate a vieții între 2022 și 2024, dar anul acesta a pierdut primul loc din cauza unor tentative teroriste care au afectat scorul de stabilitate al orașului, care măsoară amenințările de conflict militar, tulburări civile și terorism. Astfel, Viena se află acum pe locul al doilea, la egalitate cu Zurich.

În schimb, Copenhaga a urcat pe primul loc în clasament, fiind unul dintre cele șase orașe care au obținut un scor perfect la categoria stabilitate.

Orașe mai mici, cu scoruri bune
De asemenea, orașele mai mici au obținut, în general, scoruri bune, iar doar trei orașe din primele 20 au mai mult de 6 milioane de locuitori. Londra și New York se află pe locurile 54 și 69, respectiv, datorită criminalității ridicate și a amenințării terorismului. Tokyo, cel mai mare oraș din lume, ocupă locul 13.

Orașele aflate în instabilitate
Orașele afectate de instabilitate au înregistrat scoruri scăzute. Damasc rămâne pe ultimul loc, dar schimbările politice din Siria ar putea îmbunătăți perspectiva capitalei siriene în ediția următoare. Kiev se află și în acest an în ultimele zece poziții, iar Teheranul este afectat de bombardamente, având șanse mici să urce în clasament.

Top 10 orașe cu cele mai bune condiții de trai:

  1. Copenhaga

  2. Viena

  3. Zurich

  4. Melbourne

  5. Geneva

  6. Sydney

  7. Osaka

  8. Auckland

  9. Adelaide

  10. Vancouver