Primăria Capitalei anunță redeschiderea Grădinii cu Filme – Cinema & More, începând de miercuri, în Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Chiar dacă vremea este momentan instabilă, cinefilii se vor putea bucura în curând de proiecții în aer liber, odată cu revenirea zilelor senine.
Ajuns la cea de-a 12-a ediție, proiectul organizat de Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (CREART) aduce în fața publicului o varietate de filme românești și internaționale, alături de experiențe culturale și dialoguri cu personalități din lumea cinematografiei.
Perioada de desfășurare este între 28 mai și 28 septembrie 2025, iar programul include:
-
Serile Filmului Românesc, cu sesiuni de dialog dedicate industriei autohtone
-
Filme internaționale și selecții realizate în parteneriat cu festivaluri prestigioase
-
Documentare muzicale, filme de autor, producții de dans și alte creații cinematografice de artă
Biletele pot fi cumpărate online de pe Eventbook.ro.
Grădina cu Filme este un proiect început în 2014 și a devenit între timp un reper estival pentru iubitorii de cinema din Capitală.