Cristina Neagu, considerată cea mai valoroasă handbalistă din istoria României, a anunțat că se va retrage din activitatea sportivă la finalul actualului sezon. Cu această ocazie, va fi organizat un eveniment special intitulat „Gala Neagu”, care va avea loc pe 8 iunie și va marca în mod festiv încheierea unei cariere de excepție.
Evenimentul va cuprinde un meci demonstrativ, la care vor participa colegele sale din toate etapele carierei, dar și jucătoare din străinătate, alături de care Neagu a evoluat în cei 25 de ani dedicați handbalului.
„După 25 de ani cu mingea în mână, după mii de ore de antrenament și sute de meciuri, a venit momentul să spun stop. Pe 8 iunie nu vreau să fie un adio, ci o sărbătoare”, a declarat Neagu în cadrul unei conferințe de presă susținute luni.
Până la acel moment, Cristina Neagu mai are de disputat patru meciuri oficiale: două în campionat și două în Cupa României.