in

Cluj-Napoca va avea un centru integrat de chirurgie minim invazivă, unic în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat construirea unui centru integrat de chirurgie avansată minim invazivă, în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Investiția are o valoare totală de 15,5 milioane de euro, fondurile fiind obținute prin Programul Sănătate.

„Am câștigat un proiect important, care vizează extinderea și modernizarea Ambulatoriului și construirea unui centru integrat de chirurgie avansată minim invazivă. Clădirea va fi realizată în trei ani și va include trei săli de operație – pentru ortopedie, dermatologie, chirurgie generală și ginecologie – precum și saloane pentru pacienți”, a declarat Alin Tișe într-o conferință de presă.

Proiectul prevede și modernizarea Laboratorului de recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, reconfigurat complet la nivelul demisolului. În plus, vor fi construite două bazine pentru hidrokinetoterapie, destinate atât copiilor, cât și adulților, și vor fi create circuite separate pentru fiecare categorie de pacienți, cu vestiare și spații dedicate procedurilor de recuperare.

Clădirea din strada Moților nr. 19 va beneficia și de reabilitarea completă a exteriorului, iar un lift exterior și un ascensor special pentru transportul pacienților cu targă vor fi adăugate, pentru a facilita accesul în noul corp B, la etajul cinci, unde va fi amplasat centrul integrat.

„Prin această investiție, unică în România, se extinde capacitatea medicală a spitalului, se introduc funcționalități moderne și se îmbunătățește semnificativ calitatea actului medical oferit pacienților din Cluj și din întreaga țară”, a mai transmis conducerea CJ Cluj.