Centura Comarnic se apropie de momentul deschiderii circulației. După 28 septembrie va începe procedura de preluare a lucrării, iar autoritățile pregătesc ultimele verificări și măsurile necesare pentru ca traficul să poată fi permis înainte de recepția finală.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu, a parcurs integral traseul noii Variante Ocolitoare Comarnic, alături de reprezentanții constructorului și ai CNAIR. Verificarea a vizat stadiul lucrărilor și problemele care mai trebuie rezolvate înainte de deschiderea drumului.
După 28 septembrie, Consiliul Județean Prahova va constitui comisia care va verifica traseul în vederea deschiderii circulației. În paralel, vor fi transmise informările necesare către Inspectoratul General al Poliției Române și IPJ Prahova.
Până la acel moment trebuie finalizate marcajele rutiere, semnalizarea, elementele de siguranță și ultimele intervenții tehnice. În cazul unor lucrări punctuale care nu vor putea fi încheiate înainte de deschiderea centurii, autoritățile anunță că vor fi stabilite măsuri compensatorii pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță.
DN1 ar putea avea trei benzi pe un sector
Un alt punct important îl reprezintă legătura noii centuri cu DN1. În discuțiile dintre Consiliul Județean Prahova și CNAIR a fost identificată o soluție pentru reconfigurarea circulației pe un sector al drumului național.
Acesta ar urma să fie reorganizat de la două la trei benzi: două benzi pentru sensul de urcare spre Brașov și una pentru coborâre. Măsura urmărește creșterea capacității de preluare a autovehiculelor și evitarea situației în care ambuteiajele de pe actualul traseu prin Comarnic ar fi mutate la ieșirea de pe centură, pe DN1.
În același proiect de reorganizare a traficului este inclusă și modernizarea podului de pe DJ101R. Investiția este finanțată de Consiliul Județean Prahova din bugetul propriu și trebuie să susțină noua configurație rutieră și fluidizarea circulației în zonă.
„Suntem în etapa în care fiecare detaliu contează. Nu vrem doar să deschidem un drum, ci să ne asigurăm că întregul sistem funcționează: centura, legătura cu DN1 și infrastructura care preia traficul mai departe. După 28 septembrie intrăm în procedurile de preluare și pregătire a deschiderii circulației. Până atunci, toate problemele identificate trebuie rezolvate sau trebuie să aibă o soluție tehnică sigură”, a declarat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgil Nanu.
Noua variantă ocolitoare este așteptată să preia o parte din traficul care traversează în prezent Comarnicul pe DN1, unul dintre punctele în care se formează frecvent ambuteiaje pe traseul dintre Ploiești și Brașov.
