in

ATENȚIE ȘOFERI! Cod Galben de ninsoare și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări de Cod Galben valabile începând de astăzi, ora 10:00, care vizează mai multe regiuni ale țării afectate de ninsori viscolite, strat consistent de zăpadă și intensificări ale vântului.

Primul Cod Galben este valabil în intervalul 11 aprilie, ora 10:00 – 12 aprilie, ora 10:00, și vizează zona montană, în special Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. Sunt prognozate ninsori moderate cantitativ, viscol și depuneri de zăpadă, cu un strat local cuprins între 10 și 20 de centimetri. Vântul va avea intensificări semnificative, cu rafale de 60 – 80 km/h, ceea ce va determina viscolirea zăpezii și scăderea vizibilității.

Al doilea Cod Galben este valabil astăzi, în intervalul orar 10:00 – 22:00, și vizează zonele joase din Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei și sud-estul Moldovei. În aceste regiuni, vântul va sufla temporar cu intensificări, atingând viteze de 50 – 60 km/h.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în condiții de viscol și ninsoare puternică. În caz de urgență, se recomandă apelarea numărului unic 112. De asemenea, este esențial ca autovehiculele să fie echipate corespunzător pentru sezonul rece. Pentru informații suplimentare și recomandări utile în situații de risc, populația este încurajată să acceseze platforma fiipregatit.ro.