Sindicatele din educație au anunțat organizarea unui amplu protest miercuri, în București, împotriva prevederilor incluse în proiectul noii legi a salarizării. Potrivit reprezentanților Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, aproximativ 20.000 de persoane sunt așteptate să participe la manifestație.
Protestul va începe în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului, urmând ca participanții să se deplaseze ulterior către Parlament.
„Destul! Educația cere respect! Dragi colegi, mâine ieșim din nou în stradă. Ne strângem în Piața Victoriei pentru a ne cere drepturile!”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Sindicaliștii susțin că proiectul noii legi a salarizării nu răspunde problemelor din sistem și reclamă faptul că autoritățile nu și-au respectat angajamentele asumate în urma protestelor și negocierilor din ultimii ani.
„Măsurile de austeritate impuse recent și nepăsarea guvernanților față de angajamentele asumate în anii trecuți ne obligă să ieșim din nou în stradă. Fără o reacție fermă și unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate”, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
Organizațiile sindicale afirmă că actuala formă a proiectului de lege riscă să mențină salariile la un nivel insuficient și să accentueze dificultățile cu care se confruntă personalul din educație. În opinia acestora, noua lege a salarizării „condamnă profesorii la sărăcie” și nu oferă garanțiile necesare pentru creșterea atractivității profesiei didactice.
Liderii sindicali au criticat încă din luna aprilie proiectul legislativ, pe care l-au descris drept o încălcare a angajamentelor asumate față de angajații din învățământ și față de organizațiile sindicale reprezentative.
Protestul de miercuri este considerat unul dintre cele mai ample acțiuni sindicale din sistemul de educație din ultimele luni și vine într-un moment în care discuțiile privind noua lege a salarizării și măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare generează tensiuni în mai multe sectoare ale administrației publice.
