in

Primele 600 de ambulanțe noi vor fi livrate începând din luna mai către serviciile județene și SMURD

Aproximativ 600 de ambulanţe noi vor fi livrate începând cu luna mai către Serviciile de Ambulanţă Judeţene și SMURD, a anunţat sâmbătă, 5 aprilie, la Focșani, medicul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Livrările vin după o perioadă de întârzieri cauzate de problemele din lanțul de aprovizionare, apărute în urma pandemiei de COVID-19, care a dus la modificarea semnificativă a prețurilor și a termenelor de livrare.

„Nu a fost vina noastră că s-a întârziat cu achiziția. A fost o problemă în piață. Am avut acordul-cadru, dar firmele nu au mai dorit să vândă în condițiile vechi, nu au dorit să semneze contracte subsecvente. Licitația s-a finalizat, iar primele livrări sunt așteptate în mai sau iunie”, a precizat Raed Arafat.

Conform oficialului, cea mai mare parte dintre noile ambulanțe vor fi direcționate către Serviciile de Ambulanţă Judeţene, în timp ce o parte dintre ele vor ajunge la unitățile SMURD.

„Firmele au cerut o nouă licitație, adaptată la realitățile din piață, după pandemie. Asta s-a și întâmplat. Cei care acuză că nu s-a făcut nimic sunt contraziși de fapte: primele ambulanțe ajung în curând”, a mai adăugat Arafat.

Achiziția face parte dintr-un program național de înnoire a parcului auto medical de urgență, cu scopul de a crește capacitatea de intervenție și calitatea serviciilor acordate pacienților în situații critice.