in

ANPC avertizează: Atenție la alimente în perioada caniculei! Cum pot fi evitate toxiinfecțiile alimentare

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) îi avertizează pe români să fie foarte atenți la cumpărarea, transportul și depozitarea alimentelor în această perioadă, în condițiile în care temperaturile ridicate favorizează alterarea rapidă a produselor și cresc riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare.

Reprezentanții instituției recomandă consumatorilor să evite achiziționarea apei și a băuturilor răcoritoare care au fost expuse timp îndelungat la soare sau la temperaturi ridicate. De asemenea, este important să fie verificată integritatea ambalajului, existența sigiliului de siguranță, precum și termenul de valabilitate și condițiile de păstrare înscrise pe etichetă.

În cazul înghețatei, ANPC recomandă cumpărarea exclusiv din magazine care respectă lanțul frigorific. Produsele cu ambalaje deteriorate, deformate sau care prezintă urme de decongelare și recongelare trebuie evitate, iar înghețata nu trebuie recongelată după ce s-a topit.

Consumatorii sunt sfătuiți să acorde atenție și produselor din ciocolată, care trebuie păstrate în spații răcoroase, ferite de razele directe ale soarelui. Produsele care prezintă urme de topire sau deformări ale ambalajului nu ar trebui cumpărate.

În ceea ce privește fructele și legumele de sezon, inspectorii recomandă alegerea produselor proaspete, fără lovituri, mucegai sau alte semne de alterare. Acestea trebuie spălate înainte de consum, iar cele tăiate sau foarte perisabile trebuie păstrate la frigider și consumate cât mai repede.

ANPC atrage atenția și asupra produselor refrigerate și congelate, care ar trebui puse în coșul de cumpărături la finalul cumpărăturilor, pentru a reduce timpul petrecut la temperaturi ridicate. Pentru transport este recomandată utilizarea genților termoizolante, iar produsele trebuie depozitate imediat în frigider sau congelator, conform indicațiilor producătorului.

Autoritatea recomandă cumpărarea alimentelor doar din unități autorizate și evitarea comercianților neautorizați. Totodată, consumatorii sunt sfătuiți să păstreze bonul fiscal, document necesar în cazul unei eventuale reclamații.

Inspectorii subliniază că o atenție specială trebuie acordată alimentelor destinate copiilor, persoanelor vârstnice și celor care suferă de afecțiuni cronice, acestea fiind categoriile cele mai vulnerabile în fața toxiinfecțiilor alimentare în sezonul cald.