Autor al celei mai mari realizări din istoria fotbalului românesc – cucerirea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București, pe 7 mai 1986, la Sevilla – Emeric Alexandru Ienei (născut Imre Sándor Jenei) rămâne un nume legendar al sportului românesc.
S-a născut la 22 martie 1937, în localitatea Agrișu Mic, județul Arad, și a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din București.
O carieră dedicată Stelei
Ca jucător, Ienei a fost un mijlocaș defensiv elegant și cerebral, evoluând pentru Flamura Roșie Arad (1955-1956), Steaua București (1957-1969) și Kayserispor (Turcia, 1969-1971).
Pentru Steaua, a bifat 254 de meciuri și 7 goluri, câștigând trei titluri de campion (1959-60, 1960-61, 1967-68) și patru Cupe ale României (1962, 1966, 1967, 1969).
A fost component al echipei naționale la Jocurile Olimpice din 1964 (Tokyo), unde România s-a clasat pe locul cinci, bifând șase selecții la prima reprezentativă.
„Când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul Stelei, am știut că nu e doar o echipă, ci o familie. Și în acea familie am învățat ce înseamnă disciplina, demnitatea și mândria de a lupta pentru culori”, spunea Emeric Ienei într-un interviu acordat AGERPRES.
De la jucător la antrenor de legendă
Ca jucător (mijlocaș defensiv) a evoluat la: Flamura Roșie Arad (1955-1956), Steaua București (1957-1969), Kayserispor (Turcia, 1969-1971). Are 254 de meciuri și șapte goluri marcate pentru Steaua București. Site-ul www.csasteaua.ro menționează că în perioada în care a jucat la Steaua București, Emeric Ienei a cucerit trei titluri de campion al României (1959-60, 1960-61, 1967-68) și patru Cupe ale României (1962, 1966, 1967, 1969).
A participat cu echipa națională la Jocurile Olimpice de Vară din 1964, din Japonia, unde România s-a clasat pe locul al cincilea. A avut șase selecții pentru România, precizează www.frf.ro, însă nu a marcat niciodată pentru echipa națională.
Ca antrenor a pregătit: Steaua (1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994, 1998-2000), FC Bihor (1978-1979), CS Târgoviște (1981-1982), FC Fehervar (Ungaria, 1993), Panionios (Grecia, 1996-1996), Universitatea Craiova (1996), România (1986-1990, 2000), Naționala Ungariei (1992-1993), câștigând turneul internațional Cupa Kirin (Japonia). A câștigat ca antrenor cinci titluri, patru Cupe ale României și Cupa Campionilor Europeni, toate cu Steaua București.
În cele 49 de partide ca selecționer, România a obținut 22 de victorii, 13 egaluri și 14 înfrângeri, golaveraj 77-56. A condus România la două turnee finale, Cupa Mondială din 1990 și EURO 2000. A izbutit să califice în 1989 prima reprezentativă de fotbal, după două decenii, la o Cupă Mondială și chiar să o aducă la un pas de sferturile de finală, fiind eliminată în optimi de Irlanda, după executarea loviturilor de la 11 metri.
Triumful de la Sevilla
Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua învingea FC Barcelona la loviturile de departajare, aducând României o victorie istorică.
„A fost o noapte pe care nu o pot uita. Eram o echipă modestă, dar unită. Jucătorii mei aveau o forță mentală incredibilă. Când Duckadam a apărat acele patru penalty-uri, am înțeles că istoria se scrie și cu sufletul”, rememora Emeric Ienei.
Selecționerul care a redat speranța României
Între 1986 și 1990, Ienei a fost antrenorul echipei naționale a României, pe care a calificat-o la Cupa Mondială din Italia (1990) – prima prezență după 20 de ani.
A condus echipa și la EURO 2000, iar în total, la națională, a adunat 49 de meciuri (22 victorii, 13 egaluri, 14 înfrângeri).
„Am crezut întotdeauna în inteligența jucătorului român. Nu am avut mereu forța fizică a altora, dar am avut minte, tehnică și curaj. Asta ne-a dus în optimi la Mondialul din 1990 și aproape de sferturi”, declara tehnicianul.
Dincolo de teren
Emeric Ienei a fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului (1997-1998) și, ulterior, general de brigadă în rezervă. După retragerea din antrenorat, în 2000, a continuat să lucreze pentru Federația Română de Fotbal și să sprijine tinerii antrenori.
Pentru contribuțiile sale, a primit Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a (2008) și Ordinul „Steaua României” (2017).
„M-am născut cu fotbalul și voi pleca tot cu el în suflet. Dacă am reușit să las ceva în urmă, atunci pot spune că am trăit frumos”, spunea cu modestie Emeric Ienei, într-o declarație care îi rezumă întreaga filozofie de viață.
Moștenirea unei generații
Emeric Ienei este considerat părintele generației care a scris istoria fotbalului românesc. Personalitate respectată și admirată, el a rămas simbolul profesionalismului și al decenței într-un sport care, uneori, a uitat de aceste valori.
La 28 februarie 2024, numele său a fost readus în atenția publicului prin lansarea filmului documentar „Hai, România – Povestea Generației de Aur”, în care este portretizat alături de marii săi discipoli – Hagi, Popescu, Belodedici, Lupescu, Petrescu, Răducioiu.
„Când văd generațiile tinere purtând tricoul României, simt aceeași emoție ca în 1986. Trofeele trec, dar spiritul Stelei și al echipei naționale trebuie să rămână viu”, a spus Emeric Ienei la premiera documentarului.
Emeric Ienei rămâne, așadar, arhitectul performanței și al demnității în fotbalul românesc — omul care a dovedit că prin modestie, disciplină și pasiune se poate cuceri Europa.
