Peste 9.000 de abonați din județul Alba nu aveau energie electrică luni, la ora 18:00, potrivit unei informări transmise de Instituția Prefectului Alba. Conform datelor oficiale, numărul utilizatorilor nealimentați era de 9.196, iar 36 de echipe ale Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba se aflau în teren pentru remedierea defecțiunilor.
Cu două ore mai devreme, la ora 16:00, numărul consumatorilor afectați scăzuse la 8.655, însă pe parcursul zilei de luni au apărut noi avarii. Pe lângă localitățile din Munții Apuseni, unde unele zone sunt fără electricitate încă de vineri seara, au fost raportate probleme și în alte părți ale județului, respectiv în Cugir, Pianu și Ceru Băcăinți, afectate parțial.
Reprezentanții DEER au descris condițiile dificile în care acționează echipele operative, în special în zona Munților Apuseni, unde drumurile sunt acoperite de nămeți, copacii doborâți au rupt conductoare, iar liniile electrice sunt îngropate în zăpadă. Potrivit companiei, intervențiile presupun mai întâi deszăpezirea drumurilor, curățarea culoarelor de rețea și accesul cu utilaje speciale, urmate de identificarea și repararea efectivă a defecțiunilor.
Electricienii se confruntă nu doar cu zăpadă abundentă și temperaturi foarte scăzute, ci și cu riscuri suplimentare, precum prezența animalelor sălbatice în apropierea zonelor de intervenție.
Situația s-a ameliorat semnificativ față de zilele precedente. Sâmbătă dimineața, peste 43.500 de abonați din județul Alba erau fără energie electrică, ca urmare a avariilor produse de ninsorile abundente.
Întreg județul Alba se află sub avertizare meteorologică Cod Galben până luni, la ora 20:00, avertizare ce vizează precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, condiții care pot îngreuna în continuare intervențiile și circulația.
