Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași oferă pentru sesiunea de admitere din iulie 2025 un total de 13.666 de locuri, cu 656 mai multe decât anul trecut. Sunt disponibile 8.355 de locuri la licență, 5.053 la masterat și 258 la doctorat. Dintre acestea, peste 6.600 sunt locuri fără taxă.
Candidații pot alege din 218 programe de studii, inclusiv 30 în limbi străine. Oferta din acest an include și șapte specializări noi la nivel de masterat. Înscrierile se vor desfășura atât fizic, cât și online, în perioade distincte pentru fiecare ciclu de studii. UAIC pune la dispoziție un call-center activ în perioada 4–31 iulie pentru sprijinul candidaților.