Președintele american Donald Trump a declarat luni că cele trei instalații nucleare iraniene lovite duminică de Statele Unite „au fost total distruse” și a criticat dur mai multe instituții de presă pentru relatări pe care le consideră false, informează EFE.
„Siturile pe care le-am lovit în Iran au fost total distruse și toată lumea știe asta. Numai Fake News ar spune ceva diferit pentru a încerca să le scadă din importanță cât mai mult posibil”, a transmis Trump pe platforma sa, Truth Social.
Fostul președinte a acuzat CNN, ABC News și NBC News că nu reflectă corect amploarea atacului și le-a calificat drept „posturi fără credibilitate”. El l-a vizat în mod special pe prezentatorul CNN Anderson Cooper, pe care l-a insultat, dar și pe președintele Comcast Corporation, Brian L. Roberts, pe care l-a numit „prost”. De asemenea, Jonathan Karl, corespondentul-șef al ABC News la Washington, a fost acuzat de Trump că promovează „știri false”.
Atacul american, considerat de autorități un „succes absolut”, a inclus lansarea a 12 bombe antibuncăr de mare capacitate de către șapte bombardiere invizibile B-2 asupra instalației subterane de îmbogățire a uraniului de la Fordow. Alte două bombe au vizat situl de la Natanz, iar peste 24 de rachete Tomahawk au fost trase dintr-un submarin asupra complexului de la Isfahan.
Raidul aerian american vine în contextul intensificării tensiunilor dintre Washington și Teheran, după acțiunile recente ale Iranului în regiune.