in

Studenții pot cumpăra online bilete CFR cu reducere de 90%

CFR Călători a anunțat, miercuri, că studenții pot achiziționa bilete și abonamente cu reducere de 90% direct online, prin aplicația disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro, pe dispozitive mobile sau de la automatele kiosk din stațiile de cale ferată.

Reducerea se aplică pentru călătoriile între localitatea de domiciliu și cea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, conform prevederilor OUG nr. 156/2024. Pentru a beneficia de această facilitate, studenții trebuie să obțină un ID student, care se eliberează la orice casă de bilete CFR, pe baza actului de identitate și a legitimației de student pentru reducere la transport.

În tren, studenții trebuie să prezinte biletul sau abonamentul cu reducere, împreună cu legitimația de student. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul CFR Călători, la secțiunea dedicată reducerilor pentru studenți, sau la casele de bilete din stațiile de cale ferată.