România a început cu o înfrângere noul sezon al Ligii Națiunilor. Tricolorii au pierdut, scor 1-2, partida disputată vineri seara împotriva Suediei, pe Strawberry Arena din Solna, în Grupa B4 a Ligii B.
Alexander Isak și Viktor Gyokeres au marcat pentru gazde, în minutele 20 și 43, în timp ce golul României a fost înscris de Dennis Man, în minutul 29.
A fost primul meci din cel de-al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi pe banca naționalei, iar România a avut o evoluție oscilantă. Tricolorii au reușit să reacționeze după primul gol primit și au avut câteva momente bune în prima repriză, însă au suferit în defensivă și au avut dificultăți în construcție, mai ales după pauză.
Suedia a început în forță și putea deschide scorul chiar din primul minut. Ionuț Radu a intervenit mai întâi la șutul lui Sebastian Nanasi, apoi l-a blocat pe Alexander Isak din apropiere.
România a răspuns în minutul 14. Andrei Rațiu a centrat din partea dreaptă, iar Louis Munteanu a reluat cu capul din apropiere, însă mingea a trecut pe lângă poartă.
Presiunea suedezilor s-a concretizat în minutul 20. Yasin Ayari l-a lansat pe Alexander Isak, atacantul a profitat de spațiul apărut în defensiva României și l-a învins pe Ionuț Radu pentru 1-0.
Tricolorii au revenit însă repede. În minutul 29, Rațiu a urcat din nou în flanc și a trimis în careu, Dennis Man a preluat elegant pe lângă Victor Lindeloef și a finalizat din centrul careului: 1-1.
Golul a dat mai mult curaj echipei lui Gheorghe Hagi. Man a încercat din nou poarta în minutul 33, dar șutul său de la aproximativ 20 de metri s-a dus alături. Șapte minute mai târziu, Rațiu a fost aproape de un gol spectaculos, mingea trimisă de el de la 25 de metri trecând foarte aproape de transversală.
Când România părea că poate intra la egalitate la cabine, Suedia a lovit din nou. În minutul 43, Lucas Bergvall a primit prea mult spațiu la marginea careului și a șutat, Ionuț Radu a respins, însă Viktor Gyokeres a urmărit faza și a trimis mingea în plasă, de lângă Virgil Ghiță. Suedia a intrat astfel la pauză cu avantaj, 2-1.
Repriza secundă a început tot cu nordicii la conducerea jocului. Elliot Stroud a pătruns periculos în minutul 52 și a trimis puțin pe lângă poartă.
Un minut mai târziu, același Stroud l-a învins pe Ionuț Radu cu un șut de la aproximativ 20 de metri. Golul de 3-1 nu a rămas însă pe tabelă. După intervenția VAR, reușita a fost anulată pentru un henț comis anterior de Isak.
România a încercat să împingă jocul spre poarta suedeză în ultima parte a întâlnirii, dar construcția a avut de suferit. Tricolorii au apelat în multe momente la mingi lungi și au găsit greu spații în defensiva gazdelor.
Una dintre puținele situații importante ale finalului i-a aparținut lui Nicolae Stanciu. Intrat în minutul 81, mijlocașul român a șutat spre colțul porții, însă Viktor Johansson a intervenit și a păstrat avantajul Suediei.
S-a încheiat 2-1, iar România începe cu o înfrângere parcursul din Liga Națiunilor. De asemenea, meciul de la Solna a arătat două fețe ale naționalei: o echipă capabilă să reacționeze și să pună probleme Suediei în anumite momente ale primei reprize, dar vulnerabilă defensiv și cu puține soluții ofensive după pauză.
Programul continuă într-un ritm intens. România va întâlni Bosnia-Herțegovina pe 28 septembrie, pe Arena Națională, într-un meci fără spectatori, apoi va juca în deplasare cu Polonia, pe 2 octombrie, pe Stadion Narodowy din Varșovia. Pe 5 octombrie, tricolorii vor întâlni din nou Suedia, de această dată pe Arena Națională.
Suedia – România 2-1 (2-1)
Au marcat: Alexander Isak (20), Viktor Gyokeres (43), respectiv Dennis Man (29)
Solna, Strawberry Arena
Liga Națiunilor – Liga B, Grupa B4
Suedia: 12. Viktor Johansson – 6. Emil Holm (8. Daniel Svensson, 63), 15. Carl Starfelt (14. Hjalmar Ekdal, 62), 3. Victor Lindeloef (căpitan), 4. Elliot Stroud – 21. Alexander Bernhardsson (11. Patrik Walemark, 77), 7. Lucas Bergvall, 18. Yasin Ayari, 19. Sebastian Nanasi (5. Gabriel Gudmundsson, 84) – 17. Viktor Gyokeres (10. Benjamin Nygren, 77), 9. Alexander Isak.
Selecționer: Graham Potter.
Rezerve neutilizate: 1. Noel Tornqvist, 23. Melker Ellborg – 2. John Mellberg, 22. Hampus Skoglund, 13. Williot Swedberg, 16. Jesper Karlstroem, 20. Hugo Larsson.
România: 1. Ionuț Radu – 2. Andrei Rațiu, 4. Andrei Coubiș, 3. Radu Drăgușin, 5. Virgil Ghiță, 11. Nicușor Bancu – 18. Răzvan Marin (10. Nicolae Stanciu, 81), 6. Tudor Băluță (17. Vladimir Screciu, 46) – 14. Ianis Hagi (căpitan; 19. Florin Tănase, 67) – 20. Dennis Man (22. Vlad Dragomir, 88), 9. Louis Munteanu (13. Valentin Mihăilă, 67).
Selecționer: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 12. Otto Hindrich, 16. Valentin Cojocaru – 7. Andrei Borza, 15. Andrei Burcă, 21. Matei Ilie, 23. Lisav Eissat, 8. Darius Olaru.
Arbitru: Ondrej Berka
Arbitri asistenți: Matej Vlcek, Kamil Hajek
Al patrulea oficial: Ondrej Pechanec (toți din Cehia)
Arbitru video: Michael Fabbri (Italia)
Arbitru asistent video: Karel Roucek (Cehia)
Observator UEFA pentru arbitri: Marco Fritz (Germania)
Delegat UEFA: Istvan Huszar (Ungaria)
Cartonașe galbene: R. Marin (37), Ghiță (45+2), Screciu (83), Man (86), Coubiș (90+1).
