Circulația rutieră va fi restricționată pe Aleea Stadion din Cluj-Napoca în perioada 2–5 iulie 2026, pentru buna desfășurare a evenimentului Street Food Festival Cluj-Napoca 2026. Ca urmare, Compania de Transport Public a anunțat modificări temporare în circulația liniei metropolitane M26 (Cetatea Fetei – Cluj-Napoca).
Pe sensul de deplasare spre Cluj-Napoca, autobuzele vor circula deviat pe traseul: strada Plopilor – strada Uzinei Electrice – strada Oțetului – Calea Mănăștur – Calea Florești.
Totodată, pe durata restricțiilor va fi suspendată stația „Fabrica de Bere”.
Pentru a reduce impactul asupra călătorilor, aceștia vor putea utiliza, fără achitarea unui titlu de călătorie suplimentar, în limita valabilității abonamentului sau biletului deținut, toate liniile care asigură legătura dintre zona centrală și cartierul Mănăștur: 1, 6, 7, 9, 14, 24, 24B, 25, 29, 52, 101 și 102.
Reprezentanții operatorului de transport le mulțumesc călătorilor pentru înțelegere și precizează că depun toate eforturile pentru limitarea disconfortului generat de restricțiile temporare de circulație.
