Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că, în nopțile de 7 spre 8 august și 8 spre 9 august 2025, circulația rutieră va fi restricționată total pe pasajul superior de pe Drumul Național 1 (DN1), între kilometrii 9+725 și 9+975, cunoscut drept Pasajul Jandarmeriei.
Restricțiile vor fi valabile în intervalul orar 21:00 – 06:00, în vederea executării lucrărilor de refacere integrală a covorului asfaltic pe întreaga lungime a pasajului.
În perioada desfășurării lucrărilor, traficul va fi deviat pe bretelele laterale ale pasajului, semnalizate corespunzător. Devierea temporară este necesară pentru a permite turnarea unui nou strat de uzură, cu mixtură asfaltică de tip BA16, aplicat mecanizat, în condiții optime de temperatură și umiditate.
Lucrările fac parte dintr-un program amplu de întreținere periodică, derulat de CNAIR, care urmărește creșterea durabilității structurii rutiere și îmbunătățirea siguranței traficului rutier în zona cu una dintre cele mai mari valori de trafic din Capitală.
Participanții la trafic sunt sfătuiți să respecte semnalizarea temporară, să adapteze viteza la condițiile din zona lucrărilor și să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului.
Finalizarea lucrărilor este condiționată de starea vremii.