in

Restricții de circulație pe DN 24, în zona Podului de la Cosmești

Șoferii care tranzitează DN 24 sunt atenționați că, astăzi, în intervalul orar 09:00 – 17:00, se desfășoară lucrări de reparații și asfaltare pe sectorul cuprins între kilometrii 6+700 și 8+000, în zona Podului de la Cosmești, județul Galați.

Intervențiile sunt realizate de echipele Secției Drumuri Naționale Galați, în regie proprie, pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic pe acest tronson.

Pe durata lucrărilor, circulația rutieră se desfășoară intermitent, pe un singur sens, dirijată în funcție de necesități.

Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să reducă viteza la intrarea în zona de șantier și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în perimetru. Lucrările sunt programate să se încheie la ora 17:00.