Reconstrucția podului de la Luțca, județul Neamț, a fost finalizată înainte de termenul contractual, iar în prezent se desfășoară testele de rezistență, a anunțat joi președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
„Suntem foarte aproape de momentul în care vom reda traficul pe acest pod esențial. Ne-am asumat finalizarea proiectului, s-a muncit continuu, iar astăzi intrăm în ultima etapă: testarea finală. Vom anunța curând ziua în care se va relua circulația pe podul de la Luțca”, a declarat Harpa.
Dacă testele vor confirma parametrii tehnici proiectați, circulația rutieră ar putea fi redeschisă până la jumătatea lunii iunie.
Podul de la Luțca s-a prăbușit pe 9 iunie 2022, la doar câteva luni după ce fusese reabilitat. Incidentul a întrerupt complet legătura rutieră a mii de localnici din comunele Sagna, Doljești, Bîra, Stănița și Boghicea cu municipiul Roman, aceștia fiind nevoiți să ocolească aproximativ 24 de kilometri zilnic.
Valoarea lucrărilor de reabilitare eșuate, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a fost de aproape 7,3 milioane de lei. În urma prăbușirii, CJ Neamț a reluat procedurile, organizând întâi o licitație pentru eliberarea albiei râului Siret, apoi pentru proiectarea și construcția unui nou pod.
Contractul actual, semnat pentru reconstrucția integrală a podului, are o valoare de peste 28,3 milioane de lei (fără TVA). În paralel, CJ Neamț se află în proces cu firma care a realizat lucrările anterioare, pentru recuperarea garanției de bună execuție.