Naționala de tineret a Olandei a scris istorie joi seară pe Stadionul Giulești din București, după ce a cucerit în premieră titlul european la categoria Under-19, învingând în finală Spania, deținătoarea trofeului, cu scorul de 1-0 (0-0).
Unicul gol al partidei a venit în minutul 63, în urma unei faze confuze în care portarul spaniol Raul Jimenez a trimis balonul în propria poartă, la o centrare trimisă de Givairo Read. Deși au dominat pe alocuri jocul, ibericii nu au reușit să restabilească egalitatea, deși au avut două bare prin Oscar Marcos și Antonio Cordero. Olandezii au replicat la rândul lor cu o bară, semnată de Tygo Land.
O performanță istorică pentru fotbalul olandez
Prin acest succes, Olanda devine a doua națiune din istorie, după Germania, care reușește să câștige toate cele patru competiții UEFA pentru echipe naționale – masculin și feminin: EURO, EURO U21, EURO U19 și EURO U17.
Antrenorul Peter van der Veen, artizanul acestui succes, nu este la primul trofeu european, el conducând selecționata Under-17 a Olandei către titlul continental în 2019.
Campioană neînvinsă
Parcursul olandezilor la turneul final a fost impresionant: cinci victorii din tot atâtea meciuri, inclusiv un succes categoric în semifinale, scor 3-1, împotriva României, echipa gazdă.
Distincții individuale
Trofeul de golgheter a fost împărțit între spaniolul Pablo Garcia și olandezul Kees Smit, ambii marcând câte patru goluri. Kees Smit a fost desemnat și cel mai bun jucător al turneului, confirmând încă o dată nivelul ridicat al generației olandeze.
Turneul final Under-19 din 2025, organizat în România, s-a bucurat de un nivel competițional ridicat și de o atmosferă entuziastă în tribune, culminând cu o finală spectaculoasă și o nouă campioană europeană.
Echipe:
Spain: Raúl Jiménez; Olmedo, Martín, Cuenca (Granados 84), Muñoz; Marcos (Junyent 66), Merino, Monserrate (Huestamendia 77); Pablo Garcia, Janneh (Dani Díaz 66), Cordero (Virgili 77)
Netherlands: Heerkens; Read, Ugwu, Janse, Dijkstra; Verkuijl (Rots 81), Smit, Land (Boogaard 77); Oufkir, Konadu (Panneflek 90+4), Sliti
FOTO / UEFA