Selecționata Olandei a încheiat pe primul loc în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce s-a impus cu scorul de 3-1 în fața Tunisiei, joi, pe Kansas City Stadium, la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.
Batavii și-au asigurat victoria încă din primele minute ale partidei. Scorul a fost deschis în minutul 3, după autogolul lui Ellyes Skhiri, care a deviat în propria poartă centrarea lui Denzel Dumfries. Patru minute mai târziu, Brian Brobbey a majorat avantajul, reluând din apropiere o minge recentrată de Virgil van Dijk.
Tunisia a încercat să revină în joc și și-a creat câteva ocazii prin Anis Slimane și Hannibal Mejbri, însă defensiva olandeză a rezistat fără emoții până la pauză.
Formația africană a redus din diferență imediat după reluare, în minutul 54, când Hazem Mastouri a înscris cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Mejbri.
Olanda a răspuns rapid și a refăcut diferența de două goluri în minutul 62. Jan-Paul van Hecke a marcat cu capul după un corner executat de Tijjani Reijnders, stabilind și scorul final al întâlnirii.
Până la final, batavii au mai avut numeroase ocazii de a-și majora avantajul. Reijnders a lovit bara, același jucător și Virgil van Dijk au fost opriți de intervențiile portarului Aymen Dahmen, iar Memphis Depay a ratat spectaculos din foarfecă.
Grație succesului, Olanda termină grupa pe primul loc și va întâlni Marocul în șaisprezecimile de finală, într-un meci programat la Monterrey.
Pentru Tunisia, turneul se încheie fără niciun punct, după trei înfrângeri și 12 goluri primite, nord-africanii fiind singura echipă care și-a schimbat selecționerul în timpul competiției.
Tunisia – Olanda 1-3 (0-2)
Au marcat: Hazem Mastouri (54), respectiv Ellyes Skhiri (3, autogol), Brian Brobbey (7), Jan-Paul van Hecke (62).
Kansas City, Kansas City Stadium: 68.391 spectatori
Cupa Mondială 2026 – Grupa F
Au evoluat echipele:
Tunisia: 16. Aymen Dahmen – 20. Yan Valery, 13. Rani Khedira (15. Mohamed Hadj Mahmoud, 67), 3. Montassar Talbi, 21. Mohamed Amine Ben Hmida (12. Mortadha Ben Ouanes, 67), 2. Ali Abdi – 17. Ellyes Skhiri (căpitan), 10. Hannibal Mejbri, 11. Ismael Gharbi (19. Firas Chaouat, 75) – 9. Hazem Mastouri (26. Sebastian Tounekti, 90), 25. Anis Slimane (7. Mohamed Achouri, 67).
Selecționer: Hervé Renard.
Olanda: 1. Bart Verbruggen – 22. Denzel Dumfries, 6. Jan-Paul van Hecke, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Aké – 8. Ryan Gravenberch, 21. Frenkie de Jong (20. Teun Koopmeiners, 72), 14. Tijjani Reijnders (7. Justin Kluivert, 72) – 18. Donyell Malen (24. Crysencio Summerville, 72), 19. Brian Brobbey (10. Memphis Depay, 77), 11. Cody Gakpo (17. Noa Lang, 84).
Selecționer: Ronald Koeman.
Arbitru: Katia Garcia (Mexic); arbitri asistenți: Sandra Ramirez (Mexic), Jose Enrique Naranjo Perez (Spania); al patrulea oficial: Juan Gabriel Benitez (Paraguay); arbitru asistent de rezervă: Milciades Saldivar (Paraguay).
Arbitru video: Erick Miranda (Mexic); arbitri asistenți video: Mohammed Obaid Khadim (EAU), Hernan Mastrangelo (Argentina).
Cartonașe galbene: –
