in

Lucrările avansează pe drumul de legătură DN 69 – A1 Timișoara: primele sectoare asfaltate, podurile aproape finalizate

Pe șantierul drumului de legătură dintre DN 69 Timișoara – Arad și autostrada A1, lucrările avansează vizibil. Pe anumite tronsoane din cei 9,9 kilometri ai viitorului drum, a început deja așternerea mixturii asfaltice, atât în stratul de legătură, cât și în stratul de bază.

În paralel, pe alte sectoare se desfășoară lucrări pregătitoare esențiale: umpluturi din balast și pământ, așternere de strat de formă, stabilizare cu liant hidraulic, precum și realizarea fundației de balast și a celei din agregate naturale stabilizate.

Progresul este remarcabil și la capitolul infrastructură rutieră. Lucrările la podețe sunt realizate în proporție de peste 90%, iar podurile și pasajele au ajuns la un stadiu de execuție de 80%. La nodurile rutiere aflate în construcție continuă umpluturile din pământ la bretele, în timp ce se lucrează intens și la sistemele de scurgere a apelor – săpături și betonări.

Activitatea de pe șantier este momentan întreruptă, urmând a fi reluată după marți, 22 aprilie, după o scurtă pauză programată. Acest drum de legătură va contribui semnificativ la fluidizarea traficului dintre Timișoara și autostrada A1, reducând timpii de deplasare și degrevând arterele urbane.