În localitatea Cărpiniș, județul Timiș, au început lucrările de amenajare a unui sens giratoriu pe Drumul Național 59A, care face legătura între Timișoara și Jimbolia. Intersecția vizată este una importantă, unde DN 59A se întâlnește cu DN 59B, ce duce spre Deta, și cu DJ 693, spre Iecea Mică.
Investiția are ca scop fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere în zonă. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Black Roads SRL, Group D.C.M. SRL și EVO Line Creation SRL.
Autoritățile recomandă șoferilor prudență sporită în zona lucrărilor și respectarea semnalizărilor rutiere temporare.