În contextul manifestațiilor anunțate pentru sâmbătă, reprezentanții Jandarmeriei Capitalei și ai Poliției Municipiului București au făcut un apel către organizatori și participanți să respecte locurile de desfășurare și traseele stabilite în cadrul comisiei de avizare a adunărilor publice de la Primăria Municipiului București.
Având în vedere incidentele din ultimele două proteste, autoritățile au anunțat măsuri sporite de securitate pentru prevenirea oricăror tulburări ale ordinii publice.
„Facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că siguranța lor este prioritatea noastră”, a declarat maiorul Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.