in

INFOTRAFIC recomandă prudență în trafic, în contextul codului galben de vreme severă

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române le recomandă șoferilor ca, înainte de a porni la drum în acest final de săptămână, să se informeze cu privire la starea carosabilului de pe traseele pe care urmează să le parcurgă, în condițiile în care valorile de trafic cresc, în special spre zonele turistice.

Avertismentul vine în contextul unei atenționări meteorologice Cod Galben, valabile în perioada 20 februarie, ora 12:00 – 22 februarie, ora 10:00, ce vizează precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ghețuș, polei și viscol în sudul Moldovei, Muntenia, Carpații de Curbură, sud-estul Olteniei și Dobrogea.

Pentru siguranța participanților la trafic, polițiștii recomandă conducătorilor auto să își asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, lunetei și a geamurilor laterale, să circule cu viteză adaptată condițiilor de drum și trafic și să utilizeze frâna de motor atunci când rulează pe un carosabil umed sau alunecos.

De asemenea, autoritățile reamintesc că, în cazul deplasării pe drumuri acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie.

Șoferii sunt sfătuiți să evite orice activitate care le-ar putea distrage atenția de la condus și să rămână permanent atenți la ceea ce se întâmplă în trafic, pentru a putea anticipa eventualele situații periculoase.