in

Elveția câștigă Grupa B, după 2-1 cu Canada, la Cupa Mondială 2026

Selecționata Elveției a câștigat Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Canada cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri, pe stadionul BC Place din Vancouver.

Elvețienii au controlat mare parte din partidă și s-au impus prin golurile marcate de Ruben Vargas, în minutul 46, și Johan Manzambi, în minutul 57. Canada, care a reușit în premieră să depășească faza grupelor la un turneu final mondial, a redus din diferență prin Promise David, în minutul 76.

Prima repriză a fost echilibrată, însă Elveția a avut ocaziile mai importante. Breel Embolo a ratat o șansă bună în minutul 11, când a scăpat singur cu portarul Maxime Crepeau, iar Johan Manzambi și Ruben Vargas au încercat și ei să deschidă scorul. De partea cealaltă, Canada a avut o singură oportunitate notabilă, prin Cyle Larin, însă Gregor Kobel a reținut fără probleme.

Elveția a început excelent repriza secundă și a marcat după doar 45 de secunde. Ruben Vargas a finalizat la colțul scurt centrarea lui Manzambi, iar echipa pregătită de Murat Yakin a preluat controlul jocului.

În minutul 57, Johan Manzambi a majorat avantajul, cu un șut de la aproximativ 12 metri, după o pasă a lui Embolo.

Canada a încercat să revină în joc, iar eforturile gazdelor au fost răsplătite în minutul 76. Promise David, introdus pe teren cu puțin timp înainte, a înscris după pasa lui Nathan-Dylan Saliba.

Finalul a fost tensionat, canadienii căutând golul egalizator. Cornelius, Promise David și Johnston au avut situații de gol în prelungiri, însă defensiva elvețiană a rezistat.

Elveția termină astfel pe primul loc în Grupa B și va evolua, pe 3 iulie, în șaisprezecimile de finală, împotriva unei formații clasate pe locul al treilea într-una dintre grupele E, F, G, I sau J.

Canada merge și ea mai departe, după o performanță istorică pentru fotbalul nord-american, urmând să întâlnească, pe 28 iunie, ocupanta locului secund din Grupa A.

Partida de la Vancouver a consemnat și un record pentru naționala Elveției: Granit Xhaka și Ricardo Rodriguez au ajuns la câte 15 apariții la Cupa Mondială, cele mai multe din istoria reprezentativei elvețiene.

Elveția – Canada 2-1 (0-0)
Au marcat: Ruben Vargas (46), Johan Manzambi (57), respectiv Promise David (76).

Vancouver, BC Place: 52.497 spectatori.

Au evoluat echipele:

Elveția: 1. Gregor Kobel – 25. Luca Jaquez (3. Silvan Widmer, 74), 4. Nico Elvedi, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez – 15. Djibril Sow (20. Michel Aebischer, 74), 8. Remo Freuler, 10. Granit Xhaka (căpitan) – 9. Johan Manzambi (16. Christian Fassnacht, 85), 7. Breel Embolo (26. Cedric Itten, 85), 17. Ruben Vargas (11. Dan Ndoye, 80). Selecționer: Murat Yakin.

Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Marvin Keller – 18. Eray Comert, 24. Aurele Amenda, 6. Denis Zakaria, 14. Ardon Jashari, 22. Fabian Rieder, 19. Noah Okafor, 23. Zeki Amdouni.

Canada: 16. Maxime Crepeau – 2. Alistair Johnston, 4. Luc De Fougerolles, 13. Derek Cornelius, 22. Richmond Laryea (14. Jacob Shaffelburg, 83) – 17. Tajon Buchanan (24. Promise David, 74), 6. Mathieu Choiniere (7. Stephen Eustaquio, 58), 25. Nathan-Dylan Saliba, 20. Ali Ahmed (11. Liam Millar, 58) – 10. Jonathan David (căpitan), 9. Cyle Larin (12. Tani Oluwaseyi, 58). Selecționer: Jesse Marsch.

Rezerve neutilizate: 1. Dayne St. Clair, 18. Owen Goodman – 5. Joel Waterman, 15. Moise Bombito, 19. Alphonso Davies, 23. Niko Sigur, 21. Jonathan Osorio, 26. Jayden Nelson.

Arbitru: Ramon Abatti; arbitri asistenți: Danilo Manis, Rafael Alves (toți din Brazilia); al patrulea oficial: Kevin Ortega (Peru); arbitru asistent de rezervă: Michael Orue (Peru)
Arbitru video: Juan Soto (Venezuela); arbitri asistenți video: Antonio Garcia (Uruguay), Jarred Gillett (Anglia)
Cartonașe galbene: Larin (32), Xhaka (32), Millar (87).