in

Convoi agabaritic de 788 de tone ajunge la Termocentrala Mintia

Al doilea convoi agabaritic care transportă un generator de 788 de tone pentru Termocentrala Mintia va ajunge la destinație mâine, 19 martie, în jurul prânzului.

Operațiunile de transport s-au desfășurat fără probleme până în prezent, inclusiv la Zam (Hunedoara) și pe autostrada A1, în zonele pasajului peste calea ferată și podului peste Mureș.

Pentru ziua de miercuri, 19 martie, autoritățile anunță închiderea circulației de la ora 8 între nodul rutier DN 68A/DJ 707A (Grind) și Săcămaș, la intersecția DN 68A/DN 7. De asemenea, vor fi impuse restricții de trafic pe DN 7 până la intrarea în Mintia, la intersecția cu DN 76.

Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative și să își planifice călătoriile în funcție de restricțiile anunțate.