Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au continuat vineri, 11 aprilie 2024, seria de controale la operatorii economici care comercializează pește, preparate și conserve din pește. În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1,31 milioane de lei, iar pentru opt societăți comerciale a fost dispusă oprirea temporară a activității, din cauza deficiențelor grave constatate.
Acțiunea de control face parte dintr-o campanie națională începută la 1 aprilie 2025, vizând conformitatea, etichetarea și condițiile de comercializare ale produselor din pește.
În total, au fost verificați 249 de operatori economici, fiind identificate nereguli la 218 dintre aceștia. S-au aplicat 234 de amenzi, 97 de avertismente și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de aproximativ 62.680 de lei.
Printre deficiențele constatate se numără:
-
spații infestate cu gândaci de bucătărie;
-
pește viu ținut în bazine murdare, cu depuneri de mâzgă și rugină;
-
lipsa afișării listelor de prețuri;
-
autorizații DSVSA expirate pentru mijloace de transport;
-
lipsa dovezilor de igienizare;
-
vitrine murdare, ruginite, cu gheață acumulată și care nu mențineau temperatura prescrisă de -18°C (valori măsurate între -3,3°C și -13°C);
-
mașini de gheață neigienizate, cu pereți exfoliați și pete de murdărie;
-
produse congelate cu exces de gheață sau semne de decongelare;
-
fileuri de șalău etichetate incorect (informare 0% glazură, dar produsul prezenta acumulare de gheață);
-
lipsa traducerii informațiilor pe etichetă;
-
temperaturi neconforme de depozitare (7-8°C față de cele recomandate);
-
lipsa afișării prețului pe unitatea de măsură;
-
produse vândute în promoții fără specificarea duratei sau condițiilor;
-
lipsa afișării codului unic de înregistrare la Registrul Comerțului.
Potrivit ANPC, rezultatele finale ale acțiunii vor fi anunțate după finalizarea tuturor documentelor de control, existând încă 83 de invitații în curs de soluționare.
Autoritatea recomandă consumatorilor să citească cu atenție etichetele produselor și să achiziționeze doar din unități autorizate, unde sunt respectate condițiile de depozitare și igienă, pentru a evita riscurile asupra sănătății.