Administrația Națională de Meteorologie a extins luni atenționarea Cod galben de caniculă la 14 județe din sud-estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei și sud-vestul Dobrogei. În aceste zone, inclusiv în Capitală, sunt așteptate temperaturi maxime de 35–37 de grade Celsius și un disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Pe fondul valului de căldură, meteorologii au emis și o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marți, 5 august, ora 01:00. Avertizarea vizează județele din Transilvania, nordul și nord-vestul Moldovei, cea mai mare parte a Olteniei, sudul Banatului, precum și zonele montane.
În aceste regiuni, se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de până la 70 km/h, vijelii și, pe alocuri, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20–30 l/mp și izolat 40 l/mp.
Județele aflate sub incidența Codului galben de furtuni includ: Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Harghita, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Neamț, precum și parțial Bacău și Vrancea.
Meteorologii avertizează că perioade cu instabilitate atmosferică vor apărea și în alte zone ale țării, în funcție de evoluția condițiilor meteo.