Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat o licitație pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind electrificarea a șase secții de circulație din rețeaua feroviară națională, inclusiv tronsonul Pitești – Slatina – Craiova. Ofertele pot fi depuse până pe 28 aprilie, iar valoarea estimată a contractului este de 38,93 milioane lei, fără TVA.
Scopul principal al proiectului este extinderea infrastructurii feroviare electrificate, contribuind la implementarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, aprobată de Guvernul României.
Finanțarea va fi asigurată din fonduri alocate prin Programul Transport 2021-2027, de la Bugetul de Stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale CFR SA și din alte surse legal constituite.
Printre beneficiile proiectului se numără creșterea atractivității transportului feroviar, reducerea impactului asupra mediului, creșterea volumului de transport, reducerea costurilor energetice pentru administratorul infrastructurii și operatorii feroviari, precum și crearea unor conexiuni rapide cu alte rute feroviare.
Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate are o durată estimată de 15 luni și va identifica cea mai bună soluție tehnică, economică și operațională pentru implementarea proiectului. Această inițiativă face parte din eforturile CFR SA de modernizare a infrastructurii feroviare din România.