Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de vreme severă pentru intervalul 7 – 8 octombrie 2025, care vizează cantități însemnate de precipitații în mai multe regiuni din țară.
Potrivit meteorologilor, este în vigoare un Cod roșu de ploi torențiale și abundente, valabil în perioada 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 15:00, pentru județele Constanța, Călărași și Ialomița. În aceste zone se vor înregistra cantități de apă între 80 și 100 l/mp, iar izolat pot fi atinse valori de 120–140 l/mp. Pe arii restrânse se vor semnala și descărcări electrice.
De asemenea, ANM a emis și un Cod portocaliu, valabil în perioada 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 23:00, ce vizează Muntenia și Dobrogea, unde se vor acumula cantități de apă între 60 și 90 l/mp, izolat până la 100 l/mp.
În acest context, autoritățile rutiere recomandă șoferilor să evite deplasările pe durata avertizărilor și, în caz de necesitate, să circule cu prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite zonele cu risc de acumulare a apei.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat că echipele sale sunt pregătite să intervină în caz de urgență pentru menținerea siguranței circulației pe drumurile aflate în administrare.