in

Avertizări meteo de Cod galben și portocaliu. Ninsori, viscol și ger în mare parte din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod galben și Cod portocaliu valabile în intervalul 8 ianuarie 2026, ora 10:00 – 9 ianuarie 2026, ora 15:00, care vizează precipitații predominant sub formă de ninsoare, depuneri de strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului, vreme rece și ger. Fenomenele prognozate vor afecta circulația rutieră, determinând condiții de iarnă și reducerea semnificativă a vizibilității.

Potrivit meteorologilor, începând de joi, 8 ianuarie, va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în nordul și centrul Moldovei. În Muntenia și sudul Moldovei sunt așteptate precipitații mixte, iar în Dobrogea vor predomina ploile. În jumătatea nordică a țării și în zona montană se va depune un strat de zăpadă, cu grosimi cuprinse, în general, între 3 și 10 centimetri.

Noaptea de joi spre vineri, 8/9 ianuarie, va deveni geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în restul teritoriului, temperaturile minime urmând să coboare, la nivel național, între -15 și -10 grade Celsius. Vineri, 9 ianuarie, vremea va rămâne rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse între -8 și -1 grad, iar pe parcursul nopții va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și izolat în Transilvania.

Începând de sâmbătă, 10 ianuarie, procesul de răcire va continua în nord-estul și centrul țării, urmând să se extindă treptat și în restul regiunilor. Meteorologii estimează că, mai ales pe timpul nopților și al dimineților, gerul va persista până spre jumătatea lunii ianuarie.

Harta zonelor afectate de avertizările meteorologice poate fi consultată în documentul PDF anexat comunicatului oficial.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite deplasările în zonele vizate de fenomenele meteo severe, să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să pornească la drum doar cu autovehicule echipate corespunzător pentru iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la starea traficului.

Reprezentanții CNAIR precizează că toate direcțiile regionale sunt mobilizate și intervin acolo unde este necesar, pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță.