in

Alexandra Anghel – medalie de bronz pentru România la Campionatul European de Lupte de la Bratislava

Alexandra Anghel a câștigat medalia de bronz la Campionatul European de Lupte de la Bratislava, aducând României cea de-a treia medalie la această ediție. Sportiva s-a impus clar în finala mică a categoriei 72 kg, învingând-o pe Daniela Tkachuk (Polonia) cu scorul 8-3.

Federația Română de Lupte a transmis un mesaj de apreciere:
„Cu determinarea cu care ne-a obișnuit, curajul și munca din spate, Alexandra a demonstrat încă o dată că este una dintre cele mai valoroase luptătoare ale Europei. Felicitări, Alexandra! Suntem mândri de tine! Felicitări antrenorilor Andry Stadnik, Șerban Mumjiev și Valentin Popescu!”

Performanțele României continuă, după ce Ana Andreea Beatrice a cucerit medalia de argint în urma unei finale spectaculoase și extrem de disputate, pierdută la limită (4-3) în fața grecoaicei Maria Prevolaraki.
Ana Andreea a arătat determinare, forță și spirit de luptătoare autentică, confirmând încă o dată potențialul României în luptele feminine.