O amenințare cu bombă a fost înregistrată, în noaptea de miercuri spre joi, la centrala telefonică a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, vizând o cursă aeriană care venea de la Barcelona. Ulterior, alerta s-a dovedit a fi falsă, iar traficul aerian nu a fost perturbat.
Potrivit unui comunicat transmis de aeroport, apelul telefonic a fost recepționat pe 23 aprilie 2025, la ora 23:36. Acesta anunța o posibilă bombă la bordul unei aeronave aflate în zbor, pe ruta Barcelona–Cluj. Imediat după recepționarea apelului, au fost aplicate toate măsurile prevăzute în astfel de situații de urgență.
„A fost activat Planul de Management al Situațiilor de Criză, iar Comitetul de Management al Situațiilor de Criză s-a întrunit de urgență la sediul aeroportului. În urma verificărilor efectuate de autoritățile competente, s-a constatat că a fost vorba despre o amenințare falsă”, au precizat reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj.
Pasagerii zborului vizat au fost debarcați în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate incidente. Personalul aeroportuar, împreună cu reprezentanții companiei aeriene, a oferit sprijinul necesar pasagerilor în timpul verificărilor.
Toate celelalte zboruri au fost operate conform programului, fără întârzieri sau anulări.
Autoritățile competente au demarat o anchetă pentru identificarea autorului apelului și luarea măsurilor legale care se impun într-un astfel de caz.