Consiliul tehnico-economic al CNAIR a aprobat varianta finală a traseului pentru drumul de legătură dintre DN6 (zona Uzinei Ford) și Drumul Expres Craiova-Pitești.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, a fost aleasă soluția care menține traseul pe DN6 până la sensul giratoriu cu DN 65F, DN6 și Centura de Sud, unde vor avea loc lucrări de lărgire la două benzi pe sens, acolo unde este posibil. Ulterior, traseul continuă pe DN 65F până la intersecția cu DN 65, iar de acolo va fi construit un drum nou până la nodul rutier cu DEx12 Craiova-Pitești și viitoarea Autostradă Craiova-Filiași.
Directorul DRDP Craiova, Cosmin Călin, a subliniat importanța acestui proiect pentru fluidizarea traficului și siguranța rutieră: “În zona de sud a Municipiului Craiova există numeroase entități economice care generează un trafic intens. Realizarea acestui drum va reduce timpul de parcurs și va îmbunătăți siguranța rutieră.”
Drumul de legătură DN6 – DEx12 va avea o lungime de 14,7 km. În perioada următoare, vor fi solicitate certificatele de urbanism și vor începe demersurile pentru obținerea avizelor necesare.