in

David Saul, un luptător pe teren și în afara lui: „Sprijinul primit m-a motivat enorm”

Pentru fotbalistul Pleșca David Saul, cariera a luat o întorsătură dramatică în timpul unui antrenament cu CSM Cetatea Turnu Măgurele. O accidentare gravă, o fractură deschisă, l-a trimis de urgență pe masa de operație, unde medicul Florin Delcea a intervenit prompt pentru a-i salva șansele de a reveni pe teren. Însă, dincolo de durerea fizică și incertitudinea momentului, David Saul a descoperit ceva prețios: un club și o comunitate care i-au fost alături în cele mai dificile momente.

Deși era doar în probe la Cetatea, clubul și Primăria Turnu Măgurele prin primarul Cuclea Dănuț și viceprimar Cristea Florentin i-au oferit sprijin total în perioada de spitalizare și recuperare. Președintele clubului, Babadc Ionuț, a mărturisit că fotbalistul a avut „o lumină în priviri” în momentul în care a aflat că va fi ajutat necondiționat.

A fost o surpriză incredibilă să primesc atât de mult sprijin. Clubul, Primăria, colegii, toți m-au ajutat enorm. Nu mă așteptam la asta, mai ales că eram doar în probe. Le sunt profund recunoscător. Această susținere mi-a dat putere să lupt și să revin mai puternic. Abia aștept să mă întorc pe teren!” – a declarat David Saul, vizibil emoționat.

În această perioadă dificilă, un alt sprijin important a venit din partea agentului FIFA, Daniel Cărbunescu, cel care l-a îndrumat să aleagă clubul din Turnu Măgurele pentru a-și continua cariera.

”David este un fotbalist talentat, cu experiență acumulată în mai multe campionate din Europa, iar accidentarea sa a fost un moment dificil pentru el. Cu toate acestea, a demonstrat o determinare extraordinară și sunt convins că va reveni mai puternic. Am încredere că poate aduce un plus echipei CSM Cetatea Turnu Măgurele și mă bucur că acest club i-a oferit sprijinul necesar în momentele grele. Îi doresc mult succes și sunt sigur că viitorul lui în fotbal va fi unul promițător.„, ne-a declarat agentul FIFA, Daniel Cărbunescu.

După perioada de recuperare, pe care o va efectua în Anglia, David Saul va avea șansa să revină la clubul Cetatea. Dacă va îndeplini cerințele impuse de staff-ul tehnic, va putea semna un contract de jucător profesionist și să-și continue visul fotbalistic în România.

„David Saul este un jucător talentat, cu un caracter puternic, iar faptul că și-a păstrat ambiția și dorința de a reveni pe teren după accidentare spune multe despre el. Noi, cei din club, i-am fost alături în această perioadă dificilă și ne bucurăm să-i oferim din nou șansa de a demonstra ce poate. Dacă va îndeplini cerințele impuse de staff-ul tehnic, are toate șansele să semneze un contract și să facă parte din proiectul nostru pe termen lung. Îl așteptăm cu brațele deschise și îi dorim multă sănătate și putere pentru a reveni la cel mai înalt nivel.”, ne-a declarat președintele clublui din Turnu Măgurele, Babadc Ionuț. 

Născut în 2000, David Saul și-a început drumul în fotbal în Anglia, la Coventry United, evoluând apoi în ligile inferioare din Scoția, Țara Galilor și Italia. Acum, accidentarea îi amână debutul oficial în România, dar cu determinare și sprijinul celor din jur, viitorul său în fotbal pare să rămână promițător.

(Foto: David Saul, în mijloc)