in

Circulația pe Transalpina, închisă sâmbătă, de la ora 14:00, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza ninsorilor

Circulația rutieră pe DN 67C Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, va fi închisă sâmbătă, 31 octombrie, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și a ninsorilor din zonă.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire al Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu va efectua o ultimă verificare a traseului, pentru a se asigura că nu au rămas autovehicule pe sectorul care urmează să fie închis.

După ora 14:00, accesul autovehiculelor va fi interzis, iar echipele de intervenție nu vor mai efectua revizii ale sectorului de drum.

Reprezentanții DRDP Craiova le recomandă șoferilor să respecte restricțiile instituite și să nu încerce să pătrundă pe tronsonul închis, pentru a evita situațiile periculoase generate de condițiile meteorologice.

(Fotografia are caracter ilustrativ)