Selecționata Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins cu mari emoții reprezentativa Mexicului, scor 3-2 (2-1), duminică, pe Mexico City Stadium, într-un meci dramatic din optimile competiției găzduite de Statele Unite, Mexic și Canada.
Englezii au obținut victoria prin dubla lui Jude Bellingham și golul din penalty al lui Harry Kane, reușind să reziste aproape o repriză în inferioritate numerică. Pentru gazde au punctat Julian Quinones și Raul Jimenez, însă revenirea mexicanilor nu a fost suficientă pentru a trimite partida în prelungiri.
În sferturile de finală, Anglia va întâlni surpriza turneului, Norvegia, care a eliminat Brazilia.
Mexicul a început mai bine partida și a trecut aproape de deschiderea scorului în minutul 15, când Raul Jimenez a reluat cu capul din plonjon, însă Jordan Pickford a intervenit salvator.
Replica Angliei a venit prin Anthony Gordon, al cărui șut din unghi a fost respins de portarul Raul Rangel.
Echipa pregătită de Thomas Tuchel a profitat apoi de două erori defensive ale mexicanilor și a lovit decisiv în decurs de numai trei minute. Jude Bellingham a deschis scorul în minutul 36, cu o lovitură de cap spectaculoasă din centrarea lui Bukayo Saka, iar două minute mai târziu a reușit dubla după o fază pornită de Harry Kane, în urma unei mingi pierdute la centrul terenului de gazde.
Prin cele două reușite, Bellingham a ajuns la cinci goluri marcate la Cupa Mondială, egalându-l pe Geoff Hurst în ierarhia marcatorilor all-time ai Angliei, fiind depășit doar de Gary Lineker și Harry Kane. Totodată, mijlocașul lui Real Madrid a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care atinge borna de zece meciuri disputate la Cupa Mondială.
Mexicul a redus rapid diferența, în minutul 42, prin Julian Quinones, care a reluat din voleu mingea respinsă de Ezri Konsa, reaprinzând speranțele celor peste 80.000 de spectatori prezenți pe stadion.
La începutul reprizei secunde, Anglia a fost aproape de golul trei, însă Nico O’Reilly a lovit bara.
Momentul care părea să schimbe cursul jocului s-a produs în minutul 52, când Jarell Quansah a fost eliminat direct după intervenția VAR, în urma unui fault dur asupra lui Jesus Gallardo.
Cu toate acestea, englezii au fost cei care au mai înscris. În minutul 58, Anthony Gordon a fost faultat în careu de portarul Raul Rangel, iar Harry Kane a transformat fără emoții penalty-ul două minute mai târziu.
Atacantul Angliei a ajuns astfel la 14 goluri marcate la Cupa Mondială, egalându-l pe legendarul Gerd Müller și apropiindu-se de recordurile lui Ronaldo Nazario, Miroslav Klose, Kylian Mbappe și Lionel Messi.
Paradoxal, tot Kane a readus Mexicul în meci după ce a comis un penalty asupra lui Brian Gutierrez. Raul Jimenez a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 69 și a redus diferența la 3-2.
Finalul a fost dominat de atacurile disperate ale gazdelor, însă defensiva engleză a rezistat. Santiago Gimenez a trimis peste poartă dintr-o poziție favorabilă, Alvaro Fidalgo l-a testat pe Pickford cu un șut de la distanță, iar în minutele suplimentare John Stones a fost aproape de un autogol care ar fi trimis partida în prelungiri.
Jordan Pickford a bifat cu această ocazie al 17-lea meci la Cupa Mondială, egalând recordul legendarului Peter Shilton pentru un fotbalist englez.
Mexicul ratează astfel calificarea în sferturile de finală chiar la turneul pe care îl găzduiește, după ce a fost foarte aproape să ducă meciul în prelungiri.
Mexic – Anglia 2-3 (1-2)
Au marcat: Julian Quinones (42), Raul Jimenez (69 – penalty), respectiv Jude Bellingham (36, 38), Harry Kane (60 – penalty).
Ciudad de Mexico, Mexico City Stadium
Spectatori: 80.824
Cupa Mondială 2026 – Optimi de finală
Mexic: Raul Rangel – Jorge Sanchez (Alvaro Fidalgo 79), Cesar Montes (căpitan; Edson Alvarez 46), Johan Vasquez, Jesus Gallardo – Erik Lira – Gilberto Mora (Santiago Gimenez 61), Luis Romo (Brian Gutierrez 61) – Roberto Alvarado, Raul Jimenez, Julian Quinones (Guillermo Martinez 81).
Selecționer: Javier Aguirre.
Anglia: Jordan Pickford – Jarell Quansah, Ezri Konsa, Marc Guehi, Nico O’Reilly (Djed Spence 75) – Elliot Anderson (Daniel Burn 75), Declan Rice – Bukayo Saka (John Stones 57), Jude Bellingham, Anthony Gordon – Harry Kane (căpitan; Morgan Rogers 90).
Selecționer: Thomas Tuchel.
Arbitru: Alireza Faghani (Australia).
Cartonașe galbene: Rice (1), Kane (68), Sanchez (71), O’Reilly (72), Vasquez (90+8), Jordan Henderson (90+8).
Cartonaș roșu: Jarell Quansah (54).
