Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că serviciul de emitere a rovinietei și a peajelor prin SMS va fi indisponibil timp de o oră, în noaptea de 28 spre 29 aprilie 2026.
Potrivit instituției, întreruperea va avea loc în intervalul 28 aprilie, ora 23:30 – 29 aprilie, ora 00:30, ca urmare a unor lucrări programate de mentenanță la nivelul sistemelor informatice care gestionează emiterea și validarea taxelor de drum.
Reprezentanții CNAIR precizează că intervenția tehnică vizează optimizarea platformelor electronice și actualizarea componentelor software, în vederea îmbunătățirii securității și stabilității serviciilor oferite utilizatorilor rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi.
Pe durata lucrărilor, emiterea rovinietei și plata peajelor prin SMS nu vor putea fi efectuate, însă celelalte canale de achiziție vor rămâne disponibile. Astfel, șoferii pot cumpăra rovinieta în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, prin intermediul site-urilor și aplicațiilor autorizate sau la punctele de distribuție.
În ceea ce privește peajul, acesta poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a zilei următoare celei în care a fost efectuată trecerea, fără aplicarea de penalități.
Autoritățile recomandă utilizatorilor să își planifice din timp achiziția rovinietei pentru a evita eventualele neplăceri în intervalul în care serviciul prin SMS va fi indisponibil.
