Clubul Metaloglobus București a transmis, miercuri, un comunicat oficial în care afirmă că își menține încrederea în nevinovăția jucătorilor acuzați de implicare în pariuri sportive și că va colabora deplin cu Federația Română de Fotbal (FRF) în ancheta aflată în desfășurare.
„Suntem consternați de ceea ce a apărut în presă. Credem în nevinovăția jucătorilor noștri și îi susținem necondiționat până la finalizarea anchetei interne și a celei desfășurate de Federația Română de Fotbal”, se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Reprezentanții grupării din Liga a II-a subliniază că etica și corectitudinea au fost întotdeauna principii fundamentale în activitatea clubului:
„În contractele fiecărui jucător este stipulat clar faptul că nu acceptăm implicarea în activități de pariuri sportive. O astfel de faptă atrage rezilierea imediată a contractului și suportarea consecințelor aferente prejudicierii imaginii și reputației clubului.”
Oficialii clubului au mai precizat că Metaloglobus nu are și nu a avut contracte de sponsorizare cu firme de pariuri, tocmai pentru a evita orice asociere cu acest tip de activitate:
„Ne numărăm printre puținele echipe care nu au semnat contracte de sponsorizare cu companii de betting și nu purtăm astfel de reclame pe echipamente. Am pierdut sume importante, dar am rămas consecvenți principiilor noastre.”
Clubul consideră că a suferit un prejudiciu de imagine semnificativ în urma informațiilor apărute în spațiul public și anunță că va lua măsuri pentru restabilirea reputației, în cazul în care acuzațiile se vor dovedi nefondate.
„Reiterăm sprijinul nostru deplin față de ancheta de integritate a FRF și încrederea că adevărul va ieși la iveală”, se arată în finalul comunicatului.
Potrivit informațiilor apărute în presa sportivă, mai mulți jucători ai echipei Metaloglobus și un fost membru al staffului tehnic ar fi fost implicați în pariuri inclusiv pe meciurile propriei formații — o încălcare gravă a regulamentelor FRF, care interzic clar astfel de practici jucătorilor, antrenorilor și oficialilor.
Federația Română de Fotbal a confirmat deschiderea unei anchete oficiale pentru verificarea acestor acuzații. Rezultatele investigației urmează să fie comunicate public după finalizarea procedurilor.
FOTO / Metaloglobus București
